A fost greu pana am construit prima casa
Vreau sa va spun parcursul meu in viata si cum am inceput totul..
Cum o femeie a ajuns sa aiba o experienta de 15 ani in domeniul constructiilor, un domeniu de munca, cum zic multi, doar pentru barbati. ( Eu sunt exemplul clar ca nu e asa ).
Dar … nu totul a inceput asa usor …
Eram in clasa a patra, la varsta de 10 ani cand mi-am dat seama ca eram foarte saraci si ca trebuie sa fac eu treburile care tin de ingrijirea personala si de gospodarie (gatit, spalat rufe, adus apa, dat de mancare la porc, curatenie in casa si afara etc).
Mama ne crestea singura pe mine si pe sora mea mai mare, cu aproape cinci ani, in comuna Cotnari, judetul Iasi.
Tatal meu, care era alcoolic, era plecat in lume la lucru, undeva prin judetul Caras-Severin, dar nimeni nu stia exact unde este.
Locuiam intr-o casa fara curent electric.
Pentru iluminat foloseam o lampa cu gaz sau motorina, fara apa. Aceasta ne-o procuram de la niste vecini, a treia casa de la noi, o data, de doua ori pe zi sau la cateva zile cand era poarta descuiata.
Tata nici n-a vrut sa stie de noi se intretinea doar pe el.
Iar mama se chinuia din rasputeri sa ne creasca, lucrand cu ziua la oamenii din sat, le sapa gradina, le prasea buruienile, lega la vie, lastarea via, ingropa in pamant corzile de vita de vie sa nu inghete iarna.
Cand nu avea de lucru in sat, mergea sa lucreze la via din gradina noastra.
Apoi in alte zile lucra via pe care o avea in ingrijire de la C.A.P. (Cooperativa Agricola de Productie).
Ma culcam flamanda de multe ori…
Mama mea obtinea foarte putini bani din aceste activitati si desi muncea foarte mult, de multe ori ma culcam flamanda ca nu aducea nici un banut.
Plangeam de foarte multe ori cand ma uitam in jur si nu era nimeni, mama la lucru toata ziua, tata plecat pe nu stiu unde.
As fi vrut sa spun si eu supararile mele cuiva, sa impart bucuriile cu cineva insa, nu aveam cui, totul era in inima mea.
Imi doream si eu ca mama sa vina ca sedinta cu parintii cum veneau si parintii colegilor mei, insa nu avea timp ca lucra in fiecare zi si era foarte obosita.
Ma gandeam in sinea mea de copil, oare de ce munceste mama mea atat de mult si tot nu are bani?
Nu avem ce manca, ce incalta, nici haine nu aveam decat cate un rand, doua si le spalam, le uscam si tot pe acelea le foloseam..
Atunci mi-am dat urmatorul raspuns:
Aha, ceea ce am de facut este sa invat bine ca sa nu mai duc viata mamei mele. O sa castig bani mai multi si altfel.
Te asigur ca doar de tine depinde ce viata vrei sa duci.
Ca sa uit de viata grea pe care o duceam, citeam, scriam in avans, in plus de ce aveam eu ca tema din cartile primite de la scoala.
Primavara era bucuria mea, ca atunci ieseau, usturoiul in gradina fara sa-l semanam in fiecare an, pe garla urzicile, stevia si mancarea mea era asigurata.
Aveam faina de malai pentru mamaliga cate un sac de 50 de kg obtinuta prin macinatul boabelor de porumb primit o data pe an din munca mamei mele depusa la C.A.P.
Dupa cum ti-am mai spus mancarea mea era asigurata primavara din urzicile de pe “Garla”, usturoiul care crestea si se inmultea singur fara sa-l semanam sau plantam noi, stevie sau dragavei, niste frunze cat palma de late.
Totul pentru supravietuire
Facea mama legaturi de cate sase fire de usturoi si mergea la piata in cel mai apropiat oras, la 10 km distanta, in localitetea Hiralu, judetul Iasi, si le vindea.
Cu putinii bani obtinuti din vanzarea usturoiului, mama cumpara 5-6 paini si ne aducea acasa sa ne hraneasca.
Bucurie Mare ….
Era cea mai mare bucurie a mea cand venea mama de la piata, ca mancam ceva bun, “PAINE” ca ma saturasem ca de fiecare data sa mananc numai mamaliga.
Tot din banii de pe usturoi imi cumpara mama caiete, pixuri, creioane, radiera si minimum necesar pentru un elev.
Alta Bucurie…
Auzisem eu pe colegi, ca fratii lor mai mari au invatat bine la scoala si se pot intretine singuri, au ce le trebuie, iar eu invatam bine sa pot avea si eu pe viitor ce imi trebuie si sa ies din saracia lucie in care traiam.
Am crescut Mare …
Apoi cand am crescut mai mare in clasa a VIII-a, deja a venit vremea sa-mi aleg o profesie pentru ce voi face mai departe de a-mi castiga existenta.
Si unde puteam sa ma indrept decat spre un domeniu unde este mancare, multa mancare, si anume la Liceul Economic, in Municipiul Iasi, profilul Alimentatie Publica, bucatar-cofetar.
Ca sa merg la acest liceu trebuia ca mama sa platesca internatul (cazarea si masa).
Din lipsa de bani, am renuntat la liceul economic din Iasi si am ramas in continuare in comuna Cotnari, judetul Iasi pentru continuarea clasei a IX-a si a X-a.
Reputatie
Pentru ca aveam reputatia construita ca fiind o eleva silitoare, buna la invatatura, disciplinata, ingrijita, una din doamnele profesoare mi-a zis sa nu ma intristez ca nu pot acum intra la acel liceu, pentru ca am posibilitatea sa plec dupa ce termin clasa a X-a.
Dar de data aceasta la scoala profesionala, unde imi poate plati internatul (cazarea si masa) I.A.S.ul (Intreprinderea Agricola de Stat) ce se ocupa cu producerea vinului cu conditia sa inchei un cotract de garantie pe cinci ani si dupa ce termin un an si jumatate de profesionala sa lucrez la ei.
Zis si Facut
Ca sa ma inscriu la scoala profesionala de alimentatie publica, iar am intalnit un obstacol, mi s-a spus ca am nevoie de o recomnadare din partea directorului si a primarului comunei.
Hai …, directorul ca directorul, nu era problema ca nu voi primi o recomandare, dar de la primar, cum sa cer eu recomandare? Nu eram nici o fiica a unui bogatan, nici cunostinte nu aveam, cum sa merg eu la primar?
Dezamagita iar.
Am plecat acasa dezamagita iar. Dar cum “dupa o suparare mare vine si o bucurie si mai mare”, primisem si acea recomnadare semnata si de director si de primarul comunei.
Bucuria era cat Casa de Mare. Am intrat intr-un final la aceasta scoala profesionala, a trecut un an si jumatate, si am ajuns inapoi in satul meu natal, comuna Cotnari, chiar daca eu mi-am dorit sa locuiesc la oras.
Prima mea profesie
De data aceasta eram domnisoara cantinera, un fel de gestionar sef, la o ferma de vita de vie, pentru ca pe postul acesta avea nevoie I.A.S-ul.
Aceasta noua profesie insemna administrarea a tot ceea ce inseamna, cantina, unde se facea mancare pentru sute de muncitori care lucrau via, mecanici, economisti, ingineri, sefi de echipa etc.
Aveam in gestiune o magazie foarte mare de alimente pe care trebuia sa le predau pe portii unei bucatarese care gatea la acea cantina.
Aveam in grija o creascatorie de porci si una una de pui.
Palaria era prea mare.
Pentru o fata tanara ca mine de 18 ani, fara experienta, si intre atatia barbati, Palaria era prea mare.
Am fost pusa in fata unor sarcini imense pentru acea varsta si ca femeie.
Insa eram bucuroasa ca in sfarsit am scapat de saracia lucie din care veneam ca mi s-a implinit visul, visul acela de a nu mai fi saraci, sa nu mai duc lipsa de mancare, imbracaminte si cele necesare traiului de zi cu zi.
Si iti spun mai departe cum a inceput cu construirea de case.
….
Dar sa-ti mai spun inca ceva.
M-am mutat in Timisoara.
Aici am lucrat la orice am gasit, vanzatoare la un boutique, vanzatoare la mezeluri, vanzatoare la o pizzerie, vanzatoare la magazine alimentare etc.
Si iar o duceam greu …
Mai veneam si cu un copil mic dupa mine, baiatul meu de un an si doua luni. Pe care il facusem cu un baiat de seama mea si cu care trebuia sa ma casatoresc, dar m-am orpit la timp pentru ca acesta ma batea asa de tare incat ma invinetea toata ta ochi. Iti povestesc asta altadata daca iti doresti.
Timpul a trecut, iar cu anii am ajuns sa imi formez o educatie, din pricina faptului ca nevoia m-a impins sa evoluez si sa merg inainte, sa avansez.
Nu mai puteam sa continui asa. Astfel ca dupa terminarea studiilor, si dupa ce l-am cunoscut pe sotul meu actual am inceput impreuna, ceea ce in trecut pentru mine a insemnat o trauma, lipsa unei case in care sa duc si eu un trai decent, nu cu asa lipsuri.
Am fost trezita la realitate si inca un moment de Aha, la care am zis ca vreau sa ajut si alti oameni sa nu treaca prin ce am trecut eu.
Dupa ce am trecut printr-o gramada de incercari, am facut si primii bani mai multi din munca mea, prin construirea de case, si am infiintat prima Firma de Constructii.
Cu o echipa formata din doi salahori si sotul meu am inceput sa construim prima casa a unui cunoscut de-al nostru, patron la un restaurant din Timisoara.
Imi doream si eu ca tot omul sa renunt la soba cu lemne, ca …de …eram si eu la oras.
Am constatat ca imi ajung banii de intretinere, hrana si imbracaminte, insa nu aveam bani pentru racordarea la gaz, cumpararea unei centrale termice, instalatie si cele
necesare.
Dar incet in cet, au aparut primele greseli, primele colaborari care au adus si mai mult bani,dar ma simteam folosita.
Incet, incet am pornit pe picioarele mele si am gasit, dupa 15 ani solutii.
Si tu poti lucra cu mine de acum
Click pe Link: Solutia prin a lucra cu mine – click
Cum o femeie a ajuns sa aiba o experienta de 15 ani in domeniul constructiilor, un domeniu de munca, cum zic multi, doar pentru barbati. ( Eu sunt exemplul clar ca nu e asa ).
Dar … nu totul a inceput asa usor …
Eram in clasa a patra, la varsta de 10 ani cand mi-am dat seama ca eram foarte saraci si ca trebuie sa fac eu treburile care tin de ingrijirea personala si de gospodarie (gatit, spalat rufe, adus apa, dat de mancare la porc, curatenie in casa si afara etc).
Mama ne crestea singura pe mine si pe sora mea mai mare, cu aproape cinci ani, in comuna Cotnari, judetul Iasi.
Tatal meu, care era alcoolic, era plecat in lume la lucru, undeva prin judetul Caras-Severin, dar nimeni nu stia exact unde este.
Locuiam intr-o casa fara curent electric.
Pentru iluminat foloseam o lampa cu gaz sau motorina, fara apa. Aceasta ne-o procuram de la niste vecini, a treia casa de la noi, o data, de doua ori pe zi sau la cateva zile cand era poarta descuiata.
Tata nici n-a vrut sa stie de noi se intretinea doar pe el.
Iar mama se chinuia din rasputeri sa ne creasca, lucrand cu ziua la oamenii din sat, le sapa gradina, le prasea buruienile, lega la vie, lastarea via, ingropa in pamant corzile de vita de vie sa nu inghete iarna.
Cand nu avea de lucru in sat, mergea sa lucreze la via din gradina noastra.
Apoi in alte zile lucra via pe care o avea in ingrijire de la C.A.P. (Cooperativa Agricola de Productie).
Ma culcam flamanda de multe ori…
Mama mea obtinea foarte putini bani din aceste activitati si desi muncea foarte mult, de multe ori ma culcam flamanda ca nu aducea nici un banut.
Plangeam de foarte multe ori cand ma uitam in jur si nu era nimeni, mama la lucru toata ziua, tata plecat pe nu stiu unde.
As fi vrut sa spun si eu supararile mele cuiva, sa impart bucuriile cu cineva insa, nu aveam cui, totul era in inima mea.
Imi doream si eu ca mama sa vina ca sedinta cu parintii cum veneau si parintii colegilor mei, insa nu avea timp ca lucra in fiecare zi si era foarte obosita.
Ma gandeam in sinea mea de copil, oare de ce munceste mama mea atat de mult si tot nu are bani?
Nu avem ce manca, ce incalta, nici haine nu aveam decat cate un rand, doua si le spalam, le uscam si tot pe acelea le foloseam..
Atunci mi-am dat urmatorul raspuns:
Aha, ceea ce am de facut este sa invat bine ca sa nu mai duc viata mamei mele. O sa castig bani mai multi si altfel.
Te asigur ca doar de tine depinde ce viata vrei sa duci.
Ca sa uit de viata grea pe care o duceam, citeam, scriam in avans, in plus de ce aveam eu ca tema din cartile primite de la scoala.
Primavara era bucuria mea, ca atunci ieseau, usturoiul in gradina fara sa-l semanam in fiecare an, pe garla urzicile, stevia si mancarea mea era asigurata.
Aveam faina de malai pentru mamaliga cate un sac de 50 de kg obtinuta prin macinatul boabelor de porumb primit o data pe an din munca mamei mele depusa la C.A.P.
Dupa cum ti-am mai spus mancarea mea era asigurata primavara din urzicile de pe “Garla”, usturoiul care crestea si se inmultea singur fara sa-l semanam sau plantam noi, stevie sau dragavei, niste frunze cat palma de late.
Totul pentru supravietuire
Facea mama legaturi de cate sase fire de usturoi si mergea la piata in cel mai apropiat oras, la 10 km distanta, in localitetea Hiralu, judetul Iasi, si le vindea.
Cu putinii bani obtinuti din vanzarea usturoiului, mama cumpara 5-6 paini si ne aducea acasa sa ne hraneasca.
Bucurie Mare ….
Era cea mai mare bucurie a mea cand venea mama de la piata, ca mancam ceva bun, “PAINE” ca ma saturasem ca de fiecare data sa mananc numai mamaliga.
Tot din banii de pe usturoi imi cumpara mama caiete, pixuri, creioane, radiera si minimum necesar pentru un elev.
Alta Bucurie…
Auzisem eu pe colegi, ca fratii lor mai mari au invatat bine la scoala si se pot intretine singuri, au ce le trebuie, iar eu invatam bine sa pot avea si eu pe viitor ce imi trebuie si sa ies din saracia lucie in care traiam.
Am crescut Mare …
Apoi cand am crescut mai mare in clasa a VIII-a, deja a venit vremea sa-mi aleg o profesie pentru ce voi face mai departe de a-mi castiga existenta.
Si unde puteam sa ma indrept decat spre un domeniu unde este mancare, multa mancare, si anume la Liceul Economic, in Municipiul Iasi, profilul Alimentatie Publica, bucatar-cofetar.
Ca sa merg la acest liceu trebuia ca mama sa platesca internatul (cazarea si masa).
Din lipsa de bani, am renuntat la liceul economic din Iasi si am ramas in continuare in comuna Cotnari, judetul Iasi pentru continuarea clasei a IX-a si a X-a.
Reputatie
Pentru ca aveam reputatia construita ca fiind o eleva silitoare, buna la invatatura, disciplinata, ingrijita, una din doamnele profesoare mi-a zis sa nu ma intristez ca nu pot acum intra la acel liceu, pentru ca am posibilitatea sa plec dupa ce termin clasa a X-a.
Dar de data aceasta la scoala profesionala, unde imi poate plati internatul (cazarea si masa) I.A.S.ul (Intreprinderea Agricola de Stat) ce se ocupa cu producerea vinului cu conditia sa inchei un cotract de garantie pe cinci ani si dupa ce termin un an si jumatate de profesionala sa lucrez la ei.
Zis si Facut
Ca sa ma inscriu la scoala profesionala de alimentatie publica, iar am intalnit un obstacol, mi s-a spus ca am nevoie de o recomnadare din partea directorului si a primarului comunei.
Hai …, directorul ca directorul, nu era problema ca nu voi primi o recomandare, dar de la primar, cum sa cer eu recomandare? Nu eram nici o fiica a unui bogatan, nici cunostinte nu aveam, cum sa merg eu la primar?
Dezamagita iar.
Am plecat acasa dezamagita iar. Dar cum “dupa o suparare mare vine si o bucurie si mai mare”, primisem si acea recomnadare semnata si de director si de primarul comunei.
Bucuria era cat Casa de Mare. Am intrat intr-un final la aceasta scoala profesionala, a trecut un an si jumatate, si am ajuns inapoi in satul meu natal, comuna Cotnari, chiar daca eu mi-am dorit sa locuiesc la oras.
Prima mea profesie
De data aceasta eram domnisoara cantinera, un fel de gestionar sef, la o ferma de vita de vie, pentru ca pe postul acesta avea nevoie I.A.S-ul.
Aceasta noua profesie insemna administrarea a tot ceea ce inseamna, cantina, unde se facea mancare pentru sute de muncitori care lucrau via, mecanici, economisti, ingineri, sefi de echipa etc.
Aveam in gestiune o magazie foarte mare de alimente pe care trebuia sa le predau pe portii unei bucatarese care gatea la acea cantina.
Aveam in grija o creascatorie de porci si una una de pui.
Palaria era prea mare.
Pentru o fata tanara ca mine de 18 ani, fara experienta, si intre atatia barbati, Palaria era prea mare.
Am fost pusa in fata unor sarcini imense pentru acea varsta si ca femeie.
Insa eram bucuroasa ca in sfarsit am scapat de saracia lucie din care veneam ca mi s-a implinit visul, visul acela de a nu mai fi saraci, sa nu mai duc lipsa de mancare, imbracaminte si cele necesare traiului de zi cu zi.
Si iti spun mai departe cum a inceput cu construirea de case.
….
Dar sa-ti mai spun inca ceva.
M-am mutat in Timisoara.
Aici am lucrat la orice am gasit, vanzatoare la un boutique, vanzatoare la mezeluri, vanzatoare la o pizzerie, vanzatoare la magazine alimentare etc.
Si iar o duceam greu …
Mai veneam si cu un copil mic dupa mine, baiatul meu de un an si doua luni. Pe care il facusem cu un baiat de seama mea si cu care trebuia sa ma casatoresc, dar m-am orpit la timp pentru ca acesta ma batea asa de tare incat ma invinetea toata ta ochi. Iti povestesc asta altadata daca iti doresti.
Timpul a trecut, iar cu anii am ajuns sa imi formez o educatie, din pricina faptului ca nevoia m-a impins sa evoluez si sa merg inainte, sa avansez.
Nu mai puteam sa continui asa. Astfel ca dupa terminarea studiilor, si dupa ce l-am cunoscut pe sotul meu actual am inceput impreuna, ceea ce in trecut pentru mine a insemnat o trauma, lipsa unei case in care sa duc si eu un trai decent, nu cu asa lipsuri.
Am fost trezita la realitate si inca un moment de Aha, la care am zis ca vreau sa ajut si alti oameni sa nu treaca prin ce am trecut eu.
Dupa ce am trecut printr-o gramada de incercari, am facut si primii bani mai multi din munca mea, prin construirea de case, si am infiintat prima Firma de Constructii.
Cu o echipa formata din doi salahori si sotul meu am inceput sa construim prima casa a unui cunoscut de-al nostru, patron la un restaurant din Timisoara.
Imi doream si eu ca tot omul sa renunt la soba cu lemne, ca …de …eram si eu la oras.
Am constatat ca imi ajung banii de intretinere, hrana si imbracaminte, insa nu aveam bani pentru racordarea la gaz, cumpararea unei centrale termice, instalatie si cele
necesare.
Dar incet in cet, au aparut primele greseli, primele colaborari care au adus si mai mult bani,dar ma simteam folosita.
Incet, incet am pornit pe picioarele mele si am gasit, dupa 15 ani solutii.
Si tu poti lucra cu mine de acum
Click pe Link: Solutia prin a lucra cu mine – click
Cu stima,
Doina!
Hristos a inviat
Doina!
Hristos a inviat
You May Also Like
Am aici prezentata Metoda Pas cu Pas
10 idei de facut pentru casa ta
